Termeni și Condiții pentru Odyssea Rock Fusion Festival
1. Introducere
Site-ul www.odysseafestival.com (denumit în continuare „Site-ul”) este deținut și administrat de S.C. ODYSSEA EVENTS S.R.L., compania care organizează Odyssea Rock Fusion Festival (denumit în continuare „Festivalul”), înregistrată în România, având cod Unic de înregistrare RO48728417, cu sediul în mun. Constanța, jud. Constanța.
Acești Termeni și Condiții (denumiți în continuare „Termeni”) stabilesc regulile și reglementările pentru participarea la Odyssea Rock Fusion Festival (denumit în continuare „Festivalul”) și utilizarea site-ului oficial www.odysseafestival.com (denumit în continuare „Site-ul”).
Accesând sau utilizând Site-ul și achiziționând bilete pentru Festival, sunteți de acord să respectați acești Termeni. Dacă nu sunteți de acord, vă rugăm să nu utilizați Site-ul sau să nu achiziționați bilete pentru Festival.
2. Definiții
– Organizator: S.C. ODYSSEA EVENTS S.R.L., entitatea responsabilă de organizarea Festivalului.
– Conținut: Toate informațiile, textele, imaginile, videoclipurile și alte materiale disponibile pe Site.
– Participant: Orice persoană care deține un Bilet valabil și participă la Festival.
– Bilet: Document electronic sau fizic care conferă dreptul de acces la Festival.
– Utilizator: Orice persoană care accesează sau utilizează Site-ul.
3. Proprietatea Intelectuală
3.1. Toate materialele de pe Site, inclusiv, dar fără a se limita la, texte, imagini, logo-uri și design, sunt protejate de legislația privind drepturile de autor și sunt proprietatea Organizatorului sau a terților care au autorizat utilizarea lor.
3.2. “Odyssea Rock Fusion Festival” este o marcă înregistrată la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci) și este protejată conform legislației în vigoare. Orice utilizare neautorizată a denumirii, siglei sau a elementelor distinctive asociate festivalului este interzisă și poate atrage răspunderea legală.
4. Utilizarea Site-ului
4.1. Utilizatorii se angajează să utilizeze Site-ul în conformitate cu legislația aplicabilă și să nu întreprindă acțiuni care ar putea aduce prejudicii Site-ului, Organizatorului sau altor Utilizatori.
4.2. Este interzisă utilizarea Site-ului pentru a transmite materiale ilegale, amenințătoare, false, înșelătoare, abuzive, defăimătoare, vulgare, obscene sau ofensatoare.
5. Achiziționarea Biletelor
5.1. Biletele pentru Festival pot fi achiziționate prin intermediul Site-ului (https://odysseafestival.com/bilete) sau al partenerilor autorizați.
5.2. Toate vânzările de bilete sunt finale. Biletele achiziționate sunt nerambursabile, conform OUG 34/2014, Art. 16, lit. l, care exclude dreptul de retragere pentru servicii de agrement cu o dată specifică de desfășurare.
5.3. În cazul anulării sau reprogramării Festivalului, Organizatorul va oferi opțiuni de compensare, cum ar fi:
– Rambursarea contravalorii Biletului.
– Transferul Biletului pentru o altă ediție a Festivalului.
6. Regulamentul de Acces și Ticketing
Detaliile complete privind accesul la Festival și regulile de ticketing sunt disponibile în Regulamentul de Acces și Ticketing (https://odysseafestival.com/regulament-bilete/). Prin participarea la Festival, sunteți de acord să respectați toate regulile stipulate în acest regulament.
7. Drepturile și Obligațiile Participantului
7.1. Participantul are dreptul să participe la toate activitățile incluse în Biletul achiziționat.
7.2. Participantul este obligat să respecte regulile de conduită și siguranță impuse de Organizator, disponibile pe site-ul oficial al Festivalului.
7.3. Este interzisă orice formă de activitate comercială sau publicitară în zona Festivalului fără acordul scris al Organizatorului.
8. Drepturile și Obligațiile Organizatorului
8.1. Organizatorul se angajează să depună toate eforturile pentru desfășurarea Festivalului conform programului anunțat. Cu toate acestea, Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica programul, lineup-ul sau alte aspecte ale Festivalului, dacă situațiile o impun.
8.2. Organizatorul nu este responsabil pentru pierderile sau daunele suferite de Participanți în timpul Festivalului, exceptând cazurile de neglijență gravă sau intenție din partea Organizatorului.
9. Politica de Confidențialitate
Colectarea și prelucrarea datelor personale ale Utilizatorilor se realizează în conformitate cu Politica de Confidențialitate disponibilă la https://odysseafestival.com/politica/.
10. Legea Aplicabilă și Jurisdicție
Acești Termeni sunt guvernați de legislația din România. Orice dispută rezultată din sau în legătură cu acești Termeni va fi soluționată de instanțele competente din România.
FUSION / ROCK
FUSION / ROCK
De ce să nu ratezi Odyssea?
Rock, valuri și nopți care devin legendă. Odyssea îți aduce festivalul pe care litoralul îl aștepta de prea mult timp!
Nu începem de la zero! Avem 15 ani de experiență în spate și știm cum să facem un festival epic. Acum e rândul tău să fii parte din poveste!
Pentru Odyssea găsești cazare unde vrei: camping, pensiune, hotel budget sau de lux, apartamente etc. Ești la 2 pași de festival, fără drumuri lungi și incomfortabile, doar rock și metal non-stop!
Pentru Odyssea găsești cazare unde vrei: camping, pensiune, hotel budget sau de lux, apartamente etc. Ești la 2 pași de festival, fără drumuri lungi și incomfortabile, doar rock și metal non-stop!
La Odyssea, nu trebuie să spargi pușculița pentru a te bucura de o experiență completă. De la prețurile accesibile ale biletelor și pachetelor cu cazare, până la opțiunile variate de mâncare și activități, festivalul este gândit pentru a fi accesibil tuturor.
Power, heavy, symphonic, metalcore – toate stilurile care te fac să dai din cap te așteaptă la Odyssea!

Rezervă-ți de acum biletul la Odyssea Festival!
Nu rata prima ediție a Odyssea Rock Fusion Festival!

Stai conectat la Odyssea 2025
Vrei să fii mereu informat? Înscrie-te și primești cele mai fresh detalii despre festival, inclusiv anunțurile speciale despre biletele și abonamentele Odyssea Rock Fusion Festival!

Eveniment susținut de
Mulțumim sponsorilor și partenerilor noștri pentru sprijinul oferit! Susținerea voastră este esențială pentru succesul Odyssea Rock Fusion Festival. Apreciem angajamentul și încrederea voastră în viziunea noastră. Împreună, deschidem un nou capitol epic în istoria festivalurilor rock!